„Friendflation”: Ce înseamnă și cum ne afectează relațiile cu prietenii
Ai simțit vreodată că o ieșire cu prietenii te costă mai mult decât îți imaginai? Nu vorbim doar de bani, ci și de energie și de un soi de presiune care îți dă o senzație apăsătoare că trebuie să ții pasul. De la vacanțe planificate pe grup, până la seri „obișnuite” în oraș care se transformă în note de plată greu de justificat, prietenia modernă vine uneori cu diverse costuri neașteptate.
În spatele acestor situații se află un fenomen tot mai des discutat: friendflation.
Ce este friendflation
Termenul provine din combinarea cuvintelor din limba engleză „friendship” (prietenie) și „inflation” (inflație) și descrie creșterea costurilor financiare și emoționale asociate menținerii relațiilor sociale. Practic, prietenia nu mai presupune doar timp petrecut împreună, ci și o presiune tot mai mare, de participare la activități tot mai costisitoare. Fenomenul nu se măsoară doar în bani, ci și în tensiuni subtile.
„Se manifestă prin presiunea de a ține pasul cu ieșiri tot mai scumpe, prin anxietatea de a refuza invitații sau prin sentimentul de excludere. În timp, acest fenomen poate afecta calitatea relațiilor, transformând prietenia dintr-o sursă de sprijin într-o sursă de stres”, explică, pentru Revista CARIERE, psihologul Graziella Dan.
De ce apare
Inflația economică are un rol evident: prețurile tot mai mari pentru restaurante, bilete de film sau călătorii fac ca activitățile obișnuite să fie mai greu de susținut. În plus, diferențele de venit dintre prieteni și schimbarea priorităților odată cu avansarea în carieră pot accentua decalajele.
La acestea se adaugă influența rețelelor sociale, unde experiențele spectaculoase și vacanțele exotice devin normă, iar absența de la astfel de evenimente poate fi percepută ca excludere.
Cum se schimbă tipurile de activități
Așa se face că, dacă înainte socializarea se baza mai mult pe activități cu cost redus, astăzi multe întâlniri presupun cheltuieli mai mari: brunch-uri elaborate, festivaluri, escapade de weekend sau evenimente private. Ele, în sine, nu reprezintă o problemă, evident. Doar că, pentru unii, acestea devin un mod de viață în timp ce, pentru alții, o sursă constantă de stres financiar.
Ce e de făcut
„Soluția stă în comunicare deschisă și în reîntoarcerea la activități simple, care pun în centru conexiunea și nu costurile. Pentru că prietenia este despre emoții, nu despre bani. Așa că putem alterna mersul la festival sau în club cu o întâlnire acasă, pentru vizionarea unui film împreună, sau cu o plimbare în parc”, mai spune psihologul Graziella Dan.
Fenomenul nu înseamnă că prieteniile devin imposibile sau că socializarea trebuie evitată. Nici vorbă. Mai degrabă, este un semnal că discuțiile deschise și așteptările realiste contează foarte mult. O ieșire reușită nu se măsoară în nota de plată, ci în calitatea timpului petrecut împreună.
Ce KPI-uri semnalează suprasolicitarea unei echipe și nu performanță reală
Uneori, cifrele arată bine. Deadlines respectate, volum mare de livrabile, ore suplimentare asumate voluntar. Pe hârtie, pare că echipa merge impecabil. În realitate, aceste rezultate pot masca o problemă cronică: suprasolicitarea.
Atunci când echipele funcționează constant la limită, fără spațiu de respiro, ceea ce pare performanță poate fi, de fapt, epuizare în construcție.
Volum peste estimări
Un prim semnal fals este volumul de lucru constant peste estimări. Dacă echipa livrează mai mult decât s-a planificat, nu ocazional, ci în mod repetat, nu înseamnă neapărat că e eficientă. Poate însemna că planificarea nu reflectă realitatea muncii sau, mai grav, că angajații lucrează peste capacitatea lor normală. În loc să corecteze estimările, managerii ajung uneori să le păstreze nerealiste, pe motiv că „până la urmă ne-am descurcat și data trecută”.
Răspunsul rapid la orice task
Se traduce acest KPI (Key Performance Indicator) prin eficiență sau prin muncă fragmentată?
Când o echipă răspunde aproape instantaneu la orice cerere ad-hoc, poate părea un model de agilitate. Dar în spate se ascunde adesea o muncă întreruptă, lipsă de focus și presiunea disponibilității constante. Nu e performanță reală, ci un sistem de tip „reactiv”, în care oamenii funcționează mai mult pe urgențe decât pe priorități.
Ore suplimentare recurente
Și orele suplimentare ridicate, în special dacă sunt recurente, nu sunt un semn de implicare, ci de sistem neechilibrat. O echipă care muncește frecvent peste program semnalează, de fapt, că volumul de muncă depășește capacitatea reală. Dacă aceste ore sunt văzute ca dovadă de loialitate sau eficiență, cultura organizațională riscă să normalizeze suprasolicitarea.
Schimbările frecvente de direcție
Un alt indicator relevant: frecvența schimbărilor de priorități.
Dacă roadmap-ul unui proiect e redesenat săptămânal, iar oamenii sunt nevoiți să sară dintr-un task în altul, nivelul aparent ridicat de activitate nu înseamnă progres, ci uzură. Aceste ajustări constante generează efort inutil suplimentar și pierdere de context.
Riscuri pentru angajați
Suprasolicitarea nu e doar o problemă de productivitate, ci una de sănătate mentală. În timp, ea poate duce la epuizare, scăderea motivației și, inevitabil, la plecarea oamenilor buni din echipă.
„Semnalele că angajații unei echipe sunt suprasolicitați sunt vizibile, pot duce la probleme în cadrul întregii echipe. Pe scurt, pot fi clasificate în semne comportamentale și de performanță, emoționale dar și fizice. La nivel comportamental, este clar că apar frustrări, absențe de la serviciu, unele motivate prin certificate medicale, dar de multe ori e vorba de o epuizare psihică acolo. Angajatul pur și simplu nu poate să vină la serviciu. Apare lipsa motivației, dacă vorbim de efectele emoționale, apare incapacitatea de a fixa atenția pe un task, pentru a-l și finaliza, apar conflicte în zona relațiilor de muncă. În plan de performanță este clar: scăderea performanței, angajații nu mai sunt interesați, nu își mai asumă responsabilitatea sarcinilor din fișa postului, nu mai sunt interesați să își activeze resursele de imaginație, creativitate. Apar întârzieri în livrarea produselor sau proiectelor. Avem și această epuizare psihică, cea care se poate lăsa cu anxietate, cu semne la nivelul sistemului nervos, cum ar fi insomnie dar și, din cauza creșterii cortizolului, celelalte afecțiuni care se asociază. Pot apărea probleme cu stomacul, digestive, legate de afecțiuni dermatologice, alergii și așa mai departe”, a explicat, pentru Revista CARIERE, psihologul Graziella Dan.
Ce arată cu adevărat sănătatea unei echipe
În loc să ne uităm doar la cât se face, ar trebui să analizăm și cum se face. Performanța sustenabilă nu se măsoară în ore lucrate sau în urgențe onorate, ci în consistență, ritm sănătos și spațiu pentru gândire clară. Uneori, KPI-urile care „arată bine” sunt, de fapt, alarme subtile că echipa funcționează pe rezerve. Iar dacă nu ne uităm din timp la aceste semnale, prețul plătit pe termen lung poate fi plecare din companie a oamenilor care păreau cei mai „performanți”.
Cum scrii un mesaj despre o schimbare majoră în companie, fără să sune defensiv
În orice companie vine un moment în care trebuie comunicată o schimbare majoră: restructurări, repoziționări, fuziuni, noi direcții strategice sau modificări operaționale. Este un moment de presiune maximă pentru cei care semnează comunicarea. Nu doar pentru că miza este mare, ci pentru că tonul greșit poate crea rezistență, neîncredere sau, mai grav, tăcere ostilă.
Una dintre cele mai comune greșeli este adoptarea unui ton defensiv: acel stil de mesaj care încearcă prea mult să explice, să justifice, să preîntâmpine critici. Rezultatul? O comunicare încărcată, tensionată și adesea neconvingătoare.
De ce apare tonul defensiv?
Defensivitatea apare adesea dintr-o intenție bună, care ne facem să încercăm să calmăm, să protejăm imaginea companiei sau să anticipăm reacțiile negative. În realitate, însă, defensivitatea transmite teamă, lipsă de claritate și, paradoxal, poate ridica mai multe semne de întrebare decât răspunsuri.
„Tonul defensiv apare din cauza unui alt concept și anume rezistența la schimbare. Pentru fiecare om, schimbarea vine cu necunoscut. Deși paradoxal pentru cineva, schimbarea poate aduce și bine, de exemplu pentru cineva care deja se află într-un loc de muncă și știe totul despre acel loc, unde poate că deja s-a plafonat, totuși poate intra într-o zonă defensivă, pentru că intervine această teamă de schimbare. Până la urmă, rezistența la schimbare este un concept foarte general. Pe undeva, este și sursa anxietății. De aceea apare această atitudine de apărare, ca un mecanism de coping. Problema comunicării este, de fapt, cea mai importantă. Este vorba despre modalitatea în care angajatorul propune schimbarea, astfel încât acest lucru să fie clar perceput de angajați. Atât în ceea ce privește lucrurile bune, cât și cele pe care angajatul le-ar putea vedea ca fiind minusuri și care ar putea fi discutate de comun acord de ambele părți. Până la urmă, interesul este ca atât angajatul cât și angajatorul să fie într-o zonă de echilibru”, explică, pentru Revista CARIERE, psihologul Graziella Dan.
Un mesaj defensiv poate sună ca:
„Înțelegem că poate părea brusc…”
„Am analizat toate opțiunile și nu a fost o decizie ușoară…”
„Această decizie a fost luată în interesul tuturor…”
Toate aceste formulări, deși bine intenționate, sugerează că ești mai preocupat să te scuzi decât să clarifici.
Cum construiești un mesaj empatic
Pornește cu faptele, nu cu justificarea. Spune direct ce se schimbă și evită introducerile lungi care par să ceară iertare pentru decizie.
Exemplu: „Începând cu luna iulie, compania va trece la un model de lucru hibrid, cu prezență fizică 3 zile pe săptămână.”
Dă context, nu scuze. Oferă explicații relevante despre de ce se face schimbarea, dar fără să cauți aprobarea tuturor. Explicarea e un semn de respect, nu de apărare.
Exemplu: „Această decizie vine ca urmare a analizelor interne privind colaborarea și eficiența în echipă.”
Recunoaște impactul uman, nu minimaliza dificultățile. Arată că înțelegi că e o schimbare reală, dar fără să dramatizezi.
Exemplu: „Știm că acest lucru va presupune ajustări pentru unii colegi și suntem pregătiți să oferim sprijin.”
Arată ce urmează, pentru că oamenii nu vor doar să știe ce se schimbă, ci și cum vor fi sprijiniți să se adapteze.
Exemplu: „Vom organiza sesiuni de Q&A și vom oferi sprijin logistic pentru colegii care au nevoie de flexibilitate.”
Și, nu în ultimul rând, închide pe un ton de încredere, nu de speranță. Evită expresii de tipul „sperăm că ne veți înțelege” sau „ne dorim să fie bine pentru toți”. Înlocuiește-le cu mesaje de stabilitate și responsabilitate.
Exemplu: „Avem încredere că această schimbare va întări echipa și ne va ajuta să construim pe termen lung.”
Cum îți dai seama că e timpul să schimbi ceva în felul în care lucrezi, nu doar în ce lucrezi
Când apare nemulțumirea la muncă, prima întrebare care ne vine în minte e: „Oare ar trebui să plec?”. E o întrebare firească. Dar nu întotdeauna răspunsul este o ușă nouă. Uneori, problema nu e ce faci, ci cum faci. Nu e neapărat despre rolul tău, ci despre ritmul, așteptările și raportarea ta la el.
Poți să fii într-un job potrivit pe hârtie și să te simți epuizat în fiecare zi. Poți să lucrezi pe un proiect în care crezi, dar să nu mai ai energie sau claritate. În astfel de momente, poate nu e nevoie să schimbi drumul, ci felul în care mergi pe el.
„În momentul în care odihna normală, cele opt ore de somn, perioadele de relaxare, pauzele între perioadele de lucru nu mai sunt suficiente pentru a reface resursele psihice și fizice ale organismului, cu toate că am încercat de nenumărate ori în ultimul timp, înseamnă că ceva trebuie schimbat în activitățile ce fac parte din rutina zilnică, posibil în activitatea profesională. Este posibil ca atât obiectul muncii în sine dar mai ales modalitatea în care ne organizăm activitatea la locul de muncă (volumul de sarcini, ordinea soluționării etc.) să nu fie cele mai potrivite și să fie nevoie de o schimbare atât în ceea ce privește câmpul vocațional cât și modul în care acesta își desfășoară activitatea”, a declarat pentru Revista CARIERE psihologul Graziella Dan.
Semnele care apar înainte de „nu mai pot”
Cel mai adesea, deci, semnalele apar subtil: lipsă de concentrare, iritabilitate, senzația că nu mai ai spațiu nici măcar pentru gânduri. Amâni decizii, răspunzi cu întârziere, te simți vinovat că nu ești „la nivelul obișnuit”.
Poate simți că ai început să funcționezi pe automat. Că nu mai alegi conștient, ci doar reacționezi. Că în fiecare zi încerci să ții pasul, dar nu mai știi cu ce. Toate astea pot fi semne că felul în care lucrezi, ritmul, organizarea, limitele, toate au nevoie de o restructurare.
Nu ai nevoie de haos ca să faci o schimbare
De multe ori așteptăm să „ardă ceva” ca să ne dăm voie să facem modificări. Dar schimbările mici, făcute la timp, pot preveni rupturi mari. Poate ai nevoie să-ți refaci rutina de început de zi. Sau să îți rearanjezi săptămâna în funcție de tipurile de energie pe care le ai.
Poate ai nevoie să spui „nu” mai des. Sau să lucrezi o zi pe săptămână din alt loc. Sau să ceri ajutor. Schimbările în felul în care lucrezi nu cer mereu o demisie, ci o observare mai atentă a ceea ce îți face bine și ce nu.
Când taskurile încep să te definească
Un alt semn că e timpul să reevaluezi modul în care lucrezi este atunci când identitatea ta se reduce la ce ai de făcut. Dacă nu mai știi cine ești în afara to do list-ului, dacă weekendul e doar un spațiu de recuperare, dacă fiecare pauză se simte ca o vină, atunci poate nu trebuie să fugi din rolul tău, ci să îl rescrii din interior.
Munca nu trebuie să fie sursă de validare continuă. Poate deveni din nou un spațiu de contribuție, de sens și de claritate, dacă îi regândești forma.
„Pe lângă problemele care apar la nivel psihic, vor fi afectate, rând pe rând, viața personală, relațiile cu persoanele apropiate, viața de cuplu sau perioadele de relaxare. Ceea ce va duce, până la urmă, la o scădere a calității vieții în general. Tocmai de aceea e important ca, atunci când simțim nevoia unei schimbări, fie că e vorba de un alt job sau de modificări în activitatea de la actualul loc de muncă, să nu ignorăm aceste semnale”, a mai declarat psihologul Graziella Dan.
Schimbarea începe din ritm, nu din titlu
E ușor să cauți un alt job, o altă echipă, un nou început. Și uneori chiar asta trebuie făcut. Dar alteori, soluția e mai aproape: în felul în care îți setezi zilele, în cum răspunzi la presiune, în ce standarde ți-ai impus fără să le mai chestionezi.
Poți rămâne în același loc și totuși să regăsești motivația. Poți schimba dinamica fără să schimbi totul. Poți învăța să lucrezi cu mai multă blândețe, claritate și structură. Iar de acolo, lucrurile încep să curgă altfel.
Când multitaskingul devine o frână pentru productivitate
Timpul este, parcă, tot mai puțin. Angajații sunt supuși, parcă mai mult ca niciodată, unui val tot mai puternic de task-uri, deadline-uri, informații și conținut de tot felul. Să poți răspunde la e-mailuri în timp ce participi la o ședință sau să știi cum să alternezi între proiecte pare să fie cheia eficienței. Este, însă?
Multitaskingul e adesea considerat o abilitate valoroasă, mai ales în mediile de lucru dinamice, unde angajații sunt nevoiți să gestioneze mai multe sarcini simultan. Totuși, dincolo de beneficiile evidente, are o limită: în loc să ne facă mai productivi, poate ajunge să ne epuizeze și să ne scadă performanța atunci când este folosit excesiv.
Iluzia eficienței
Există momente în care multitaskingul funcționează perfect. Spre exemplu, putem asculta un podcast în timp ce facem sport sau răspunde la mesaje rapide în timp ce așteptăm să înceapă o întâlnire. În aceste situații, combinația dintre sarcini complementare ne poate economisi timp.
Însă, atunci când încercăm să alternăm între activități complexe, care necesită concentrare profundă, multitaskingul începe să ne trădeze. Ajungem, rapid, să fragmentăm atenția și, în loc să câștigăm, pierdem la capitolul productivitate.
Când multitaskingul devine o capcană
Problema reală apare atunci când multitaskingul devine o rutină pentru sarcini care necesită concentrare și precizie. Studiile arată că schimbarea frecventă a atenției poate reduce eficiența cu până la 40%, ceea ce nu face decât să afecteze calitatea muncii și să crească rata erorilor.
„Deși costurile schimbării atenției pot fi relativ mici, uneori de doar câteva zecimi de secundă per comutare, acestea se pot acumula semnificativ atunci când oamenii trec repetat de la o sarcină la alta. Astfel, multitaskingul poate părea eficient la suprafață, dar, în realitate, poate dura mai mult și poate implica mai multe erori. (...) Blocajele mentale scurte cauzate de schimbarea între sarcini pot costa până la 40% din timpul productiv al unei persoane”, potrivit studiului citat de American Psychological Association.
Semne că ceva nu e bine
Dacă simți că te afli într-un continuu „foc automat” și că, în ciuda eforturilor, nu reușești să finalizezi nimic la timp, este posibil ca multitaskingul să îți afecteze productivitatea.
„Sub aparența eficienței la prima vedere, multitaskingul poate avea efecte negative asupra productivității și chiar sănătății. Printre semnele care arată că multitaskingul îți face mai mult rău decât bine regăsim:
scăderea calității muncii;
greșeșți, deși faci eforturi să-ți păstrezi focusul pe sarcina de care te ocupi sau observi că rezultatele tale nu sunt la nivelul dorit;
senzația de oboseală mentală ;
ți se pare că nu mai ai resurse pentru celelelalte activități;
dificultăți în concentrare, menținerea atenției pe task-uri
stres, anxietate și, în unele cazuri chiar depresie și toate complicațiile acestora (scăderea imunității, somatizari, etc)”, explică psihologul Graziella Dan, pentru Revista CARIERE.
Specialiștii avertizează, deci, că o persoană care nu gestionează corect multitaskingul poate ajunge să sufere de burnout.
Cum să folosești multitaskingul inteligent
Totuși, nu înseamnă că trebuie să renunțăm complet la multitasking. Folosit cu măsură și în contexte potrivite, acesta poate rămâne un aliat valoros.
Secretul este să îți separi sarcinile în funcție de nivelul de concentrare necesar. De exemplu, activitățile repetitive sau administrative pot fi îmbinate cu alte sarcini minore, dar atunci când ai nevoie de atenție deplină, cum ar fi redactarea unui raport sau analiza unor date complexe, este important să elimini orice întreruperi.
O alternativă: monotaskingul
O metodă mai eficientă decât multitaskingul continuu este monotaskingul, adică abordarea fiecărei sarcini pe rând, fără să schimbi atenția în mod constant.
O tehnică populară este metoda Pomodoro, care presupune lucrul concentrat timp de 25 de minute, urmat de o pauză scurtă. De asemenea, stabilirea clară a priorităților ajută la evitarea fragmentării atenției și la îmbunătățirea eficienței.
Somnul și visele
Se zice că somnul este o mică moarte… sau o mică comă. Pare puțin nedreaptă această definiție, pentru unicul interval de timp din economia celor 24 de ore ale unui ciclu zi/noapte, în care se petrec lucruri cu adevărat importante în creierul nostru, de exemplu “toaletarea” și eliminarea deșeurilor rezultate din activitatea cerebrală.
Pare de domeniul evidenței faptul că dacă nu dormim suficient (aprox. 8 ore legate din noapte), nu vom avea energie psihică pentru activitățile zilei. Și tot cortegiul de suferințe care vine la pachet: lipsă de motivație, incapacitatea de a menține focusul pe task-urile de efectuat, oboseală, senzații persistente de frig din cauza deficitului în termoreglare, anxietate și, într-un final, în cazul în care problema somnului persistă, burnout-ul și depresia.
Și asta ar fi doar începutul problemelor… Să nu uităm de rolul visului în viața noastră! Freud denumește visul ca fiind “calea regală de cunoaștere a inconștientului”, acel “rezervor” de resurse care ne conduce întreaga existență. Și tot el precizează importanța și rolul visului: reglator de emoții, reparatoriiu, rezolutiv, etc.
În vis găsim soluții la problemele rămase nerezolvate. După o noapte mai puțin obișnuită, Paul McCartney s-a așezat la masă si a compus melodia Yesterday… restul a fost istoria muzicii.
psih. Dan Graziella
Ce este depresia?
Cauze, simptome, tratament și efectele netratării bolii
Depresia este o tulburare de sănătate mentală caracterizată prin persistența unei stări de tristețe, lipsa interesului sau plăcerii în activități obișnuite și o serie de simptome asociate. Este o afecțiune complexă, iar cauzele pot varia de la factori genetici și biologici la stresul psihologic și experiențele de viață.
Cauzele posibile ale depresiei includ:
Factori genetici: Persoanele cu antecedente familiale de depresie pot avea un risc crescut de a dezvolta această afecțiune.
Dezechilibre chimice: Deseori, depresia este asociată cu dezechilibre ale substanțelor chimice din creier, cum ar fi serotonină, noradrenalină și dopamină.
Evenimente traumatice: Experiențele traumatice, cum ar fi pierderea unei persoane dragi, abuzul sau alte evenimente traumatice, pot contribui la dezvoltarea depresiei.
Stresul cronic: Presiunile constante la locul de muncă, probleme financiare sau alte surse de stres pot crește riscul de depresie.
Boli fizice: Anumite condiții medicale, cum ar fi boli cronice sau afecțiuni neurologice, pot contribui la depresie.
Simptomele depresiei pot varia, dar pot include:
Stare persistentă de tristețe sau melancolie.
Pierderea interesului sau plăcerii în activități obișnuite.
Tulburări ale somnului, cum ar fi insomniea sau hipersomnia.
Scădere în greutate sau creștere în greutate semnificativă.
Agitație sau încetinire psihomotorie.
Oboseală sau pierdere de energie constantă.
Sentimente de inutilitate sau vinovăție excesivă.
Dificultăți de concentrare sau luare a deciziilor.
Gânduri sau tendințe suicidale.
Tratament
Tratamentul depresiei poate implica o combinație de terapie psihologică (psihoterapie) și tratament medicamentos, în funcție de severitatea afecțiunii. Antidepresivele sunt adesea prescrise pentru a ajuta la reglarea nivelurilor de substanțe chimice din creier. Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) este una dintre formele frecvent utilizate de psihoterapie pentru tratarea depresiei, ajutând persoanele să identifice și să schimbe modelele negative de gândire și comportament.
Este important să consulți un profesionist în domeniul sănătății mentale, cum ar fi un psiholog și un psihiatru, pentru a primi diagnosticul corect și un plan de tratament adecvat în cazul în care suspectezi că ai sau cineva apropiat de tine are depresie.
Depresia ignorată și netratată
Depresia netratată poate avea consecințe serioase și extinse asupra sănătății fizice, emoționale și sociale a unei persoane. Iată câteva dintre urmările depresiei netratate:
Agravarea simptomelor: Fără tratament, simptomele depresiei pot deveni mai severe și pot persista pe termen lung, afectând negativ calitatea vieții.
Probleme de sănătate fizică: Depresia netratată poate contribui la apariția sau exacerbarea altor probleme de sănătate fizică, cum ar fi afecțiunile cardiace, diabetul, tulburările de somn și durerile cronice.
Complicații sociale: Depresia poate afecta relațiile interpersonale, inclusiv cele de la locul de muncă și din familie. Persoanele cu depresie netratată pot avea dificultăți în menținerea relațiilor sănătoase și pot experimenta izolare socială.
Abuzul de substanțe: Unii oameni recurg la alcool sau la substanțe psihoactive pentru a face față simptomelor depresiei, ceea ce poate duce la dependență și complicații suplimentare.
Risc crescut de sinucidere: Depresia este asociată cu un risc crescut de gânduri suicidale și comportamente autodistructive. Netratată, această tulburare poate crește riscul de sinucidere.
Probleme cognitive: Depresia poate afecta funcțiile cognitive, cum ar fi memoria și concentrarea, ceea ce poate interfera cu performanța școlară sau profesională.
Impactul asupra calității vieții: Calitatea vieții poate fi semnificativ afectată, cu scăderea satisfacției personale și a capacității de a experimenta bucurie și plăcere în activități obișnuite.
psih. Dan Graziella
Prevenirea stigmatizării sănătății mentale
Prevenirea stigmatizării sănătății mintale implică o schimbare a perspectivelor și a atitudinilor în societate. Iată câteva sugestii:
Educație și informare:
Informează-te despre tulburările de sănătate mintală pentru a înțelege mai bine aceste condiții.
Partajează cunoștințele dobândite cu prietenii, familia și colegii pentru a avea o contribuție pozitivă la schimbarea percepțiilor greșite.
Vorbește deschis despre sănătatea mentală:
Deschide conversații despre sănătatea mintală pentru a reduce stigmatizarea și pentru a încuraja oamenii să vorbească deschis despre experiențele lor.
Evită stereotipurile:
Fii conștient de stereotipurile legate de sănătatea mintală și evită utilizarea lor în limbaj și discurs.
Empatie și susținere:
Fii empatic și susținător față de cei care se confruntă cu probleme de sănătate mintală. Ascultă fără a judeca și oferă sprijin în nevoile lor.
Promovează imaginea pozitivă:
Subliniază succesele și contribuțiile oamenilor care trăiesc cu tulburări de sănătate mintală, evidențiind că pot avea vieți productive și împlinite.
Combaterea limbajului stigmatizant:
Fii atent la cuvintele și expresiile pe care le folosești în discuțiile despre sănătatea mintală și evită limbajul stigmatizant sau denigrator.
Încurajează căutarea de ajutor:
Susține ideea că a cere ajutor profesional pentru probleme de sănătate mintală este un semn de forță și înțelepciune, nu de slăbiciune.
Implicare în comunitate:
Participă la evenimente sau campanii care promovează conștientizarea și înțelegerea sănătății mintale din comunitatea ta.
Încurajează mediatizarea pozitivă:
Promovează povești și exemple pozitive despre oameni care au depășit obstacolele legate de sănătatea mintală, pentru a contracara stereotipurile negative.
Sensibilizare la nevoile individuale:
Recunoaște că fiecare persoană are o experiență unică și că nevoile și resursele pentru gestionarea sănătății mintale pot varia.
Prin aplicarea acestor practici în viața de zi cu zi, fiecare dintre noi putem contribui la schimbarea mentalităților și la reducerea stigmatizării în ceea ce privește sănătatea mintală.
psih. Dan Graziella
Istoria psihologiei
Istoria psihologiei este o poveste fascinantă care se întinde pe parcursul mai multor secole. Iată o trecere în revistă sumară a evoluției psihologiei:
Filosofia Antică: Gânditorii greci precum Socrate, Platon și Aristotel au pus bazele gândirii filosofice cu privire la minte și suflet. Ei au abordat subiecte precum percepția, emoțiile și memoria.
Renasterea și Epoca Modernă: În perioada Renașterii, interesul pentru individualitate și conștiință a crescut. În secolul al XVII-lea, René Descartes a introdus ideea dualismului minte-corp și a fondat psihologia modernă.
Iluminismul: Gânditori precum John Locke și David Hume au susținut ideea empirismului, afirmând că cunoașterea provine din experiență. Aceasta a influențat dezvoltarea ulterioară a psihologiei empirice.
Psihologia Structurală: Wilhelm Wundt, considerat fondatorul psihologiei experimentale, a înființat primul laborator de psihologie în 1879 în Germania. El a studiat conștiința și a dezvoltat psihologia structurală.
Psihologia Funcțională: William James, în Statele Unite, a fost un promotor al psihologiei funcționale, concentrându-se pe modul în care mintea se adaptează la mediul înconjurător.
Psihanaliza: Sigmund Freud a dezvoltat teoria psihanalitică în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, concentrându-se pe importanța inconștientului și a factorilor sexuali în dezvoltarea psihică.
Comportamentismul: În prima jumătate a secolului al XX-lea, comportamentismul, condus de cercetători precum John B. Watson și B.F. Skinner, a dominat peisajul psihologiei, axându-se pe comportamentul observabil și măsurabil.
Psihologia Umanistă: În anii '50 și '60, psihologia umanistă, promovată de Abraham Maslow și Carl Rogers, a subliniat importanța autocunoașterii, autenticității și dezvoltării personale.
Psihologia Cognitivă: În anii '50 și '60, psihologia cognitivă a luat amploare, concentrându-se pe procesele mentale cum ar fi gândirea, percepția și memorarea.
Psihologia Contemporană: În prezent, psihologia cuprinde o varietate de curente și abordări, cum ar fi psihologia biologică, neuropsihologia, psihologia evoluționistă, psihologia socială și multe altele.
Aceasta este o prezentare sumară, iar evoluția psihologiei este mult mai complexă și bogată în detalii și personalități notabile.
psih. Dan Graziella